Writer and journalist Liviu Antonesei was interviewed by "Actualitatea literară" magazine with regard to his recent trip to London, as a guest of the Romanian Film Festival organised by Profusion International.

- - - - -

Festivalul Filmului Românesc de la Londra relatat de scriitorul Liviu Antonesei

Interview by Gheorghe Miron, originally published in Actualitatea literară, No. 26-27, December 2012 (Romanian ONLY)

Cel mai important eveniment destinat filmului românesc, ajuns la a IX a ediţie, are loc an de an în capitala Marii Britanii. Aici participă nu numai personalităţi ale cinematografiei din România, ci şi din Regatul Unit. În 2012, Festivalul Filmului Românesc s-a desfăşurat între 22-25 noiembrie, la Cinematograful Renoir, din Londra. Unul dintre invitaţii permanenţi foarte importanţi din ultimele cinci ediţii a fost scriitorul Liviu Antonesei, preşedintele Fundaţiei Culturale “Timpul”, din Iaşi.

“Marea şansă a cinematografiei noastre stă în această nouă şi foarte talentată generaţie de regizori şi actori, ieşită treptat la lumină în ultimii vreo cincisprezece ani.
Cît sunt de buni aceşti tineri se vede şi din numeroasele premii pe care le iau, an după an, la marile festivaluri ale lumii, Cannes, Veneţia, Berlin şi altele”.

Un tot mai numeros public britanic participă la vizionări

„Totul a început acum cinci ani, la cea de-a treia ediţie a festivalului, cînd am şi văzut Londra pentru prima dată, oraş de care m-am îndrăgostit instantaneu. Nu-mi dau seama de ce le-am devenind important organizatorilor, poate pentru că întotdeauna am relatat cu promptitudine evenimentul, semnalîndu-i excelenţa şi preferînd să fac observaţiile în particular. Adesea, acestea au fost socotite binevenite. Sau, poate, pentru că, în „Timpul”, în ediţia imediat următoare festivalului, public un amplu fotoreportaj. La început, mă gîndeam că poate i-am căzut simpatic dlui Nicolae Raţiu, preşedinţele Fundaţiei Culturale „Ion Raţiu”, dar anul acesta Fundaţia n-a mai făcut parte dintre organizatori şi tot m-am trezit invitat acolo!”, a povestit scriitorul ieşean.

Antonesei a precizat că sunt multe lucruri care l-au impresionat la acest festival. Mai întîi, excelenţa organizării, calitatea selecţiei - şi în ceea ce priveşte filmele, dar şi în privinţa personalităţilor -, atenţia faţă de public şi faţă de oaspeţii de teamă din lumea filmului românesc. În al doilea rînd, pentru că un eveniment atît de reuşit se bazează exclusiv pe finanţări private şi pe voluntariat. „Nu ştiu cum Dumnezeu procedează Ramona Mitrică, laolaltă cu celălalt co-director al festivalului, scriitorul britanic Mike Philipps, dar reuşesc să acopere excelent cheltuielile nu foarte mici ale acestuia: sălile, transportul şi cazarea invitaţilor, materialele şi activitatea de promovare etc. Ştiu că la Londra sunt mulţi bani, dar mai trebuie să ştii să-i obţii! În sfîrşit, prin modul în care ediţie după ediţie a atras un tot mai numeros public britanic. Cred că, la început, publicul era alcătuit din români care trăiesc la Londra şi în împrejurimi, acum există o evidentă majoritate britanică - asta nu înseamnă că românii n-ar mai veni! Anul acesta, am înregistrat circa 50 de personalităţi din lumea filmului, din lumea culturală londoneză, din cea a presei sau din universităţi, ba chiar şi bancheri şi funcţionari internaţionali”, a spus Antonesei.

Victor Rebengiuc e foarte iubit la Londra

Festivalul a fost o iniţiativă a Fundaţiei „Ion Raţiu”, cu Ramona Mitrică, directoare pînă anul trecut a Fundaţiei, la timonă. De anul acesta, Ramona a decis să-l continuie prin eforturi proprii. Cum trăieşte la Londra, ca editoare şi traducătoare, ea a decis să-l facă tot acolo! La festival, lungmetrajele „După dealuri“ de Cristian Mungiu, „Principii de viaţă“ de Constantin Popescu, „Toată lumea din familia noastră“ de Radu Jude şi „Periferic“ de Bogdan George Apetri au fost excelent primite de către publicul londonez. „Mi-am dat seama de asta şi după liniştea perfectă din timpul vizionărilor, dar şi din animaţia sesiunilor de Q-A, care au urmat. Mai trebuie să adaug că luni, 27 noiembrie, într-o extensie a festivalului, în auditoriul arhiplin de la BERD, care se transformă adesea în sală de concerte sau spectacole, a rulat şi „Medalia de onoare”, cu Victor Rebengiuc în rolul principal, care s-a bucurat de un adevărat triumf, deşi publicul era format majoritar din bancheri, funcţionari internaţionali, oameni de afaceri etc.

De altfel, Victor este foarte iubit şi admirat la Londra, cum am văzut la cele vreo trei ediţii ale Festivalului la care s-a întîmplat să fim amîndoi. Şi încă un lucru - toate cele cinci actriţe invitate au fost excepţionale în discuţiile cu spectatorii de la sfîrşitul filmelor - spontane, inteligente, pline de umor. Am avut o satisfacţie personală pentru prestaţia celor două ieşence ale mele, Cristina Flutur şi Cosmina Stratan, mai ales că pe ultima o ştiu de pe cînd abia învăţa să meargă! Marea şansă a cinematografiei noastre stă în această nouă şi foarte talentată generaţie de regizori şi actori, ieşită treptat la lumină în ultimii vreo cincisprezece ani. Cît sunt de buni aceşti tineri se vede şi din numeroasele premii pe care le iau, an după an, la marile festivaluri ale lumii, Cannes, Veneţia, Berlin şi altele. Dar există şi neşanse, ca să spun aşa. Mai întîi, aceea că nu avem un public românesc pentru filmele făcute de ei. De altfel, nici nu mai avem decît vreo douăzeci de săli clasice de cinema în toată ţara şi acelea cu sonorizări execrabile. În al doilea rînd, subfinanţarea cronică a filmului românesc. Noroc că băieţii ăştia tineri au luat premiile cu pricina şi mai pot recurge la finanţări europene şi private. În baza CNC, nu cred că s-ar fi făcut vreun film, în afară de cele ale lui Sergiu Nicolaescu şi ale altor „abonaţi”.

Acum cîţiva ani, pînă şi lui Daneliuc i-a fost subtilizată o finanţare deja acordată, de a trebuit să stea trei ani ca să termine un film început! Tinerii aceştia sînt şi un fel de alchimişti, reuşesc să facă filme de Palme d` Or cu bugete de zeci de ori, cîteodată de sute de ori mai mici decît în lumea civilizată. Nu mă refer numai la Hollywood, ci şi la cinematografia poloneză, cehă sau din Rusia. O să rămînem fără ei. Din ce ştiu, Cristi Mungiu e invitat de multă vreme să facă filme peste Ocean. Nu s-a dus numai pentru că, măcar o bucată de timp, vrea să facă filmele după scenariile lui, după capul lui, nu după reţete… Dacă nu mă înşel însă, Bogdan Apetri - al cărui „Periferic” e excepţional, cum excepţională este şi Ana Ularu în rolul principal - deja a traversat Oceanul, nu ştiu dacă definitiv…”, a atras atenţia scriitorul Liviu Antonesei.

O zi de toamnă la Londra pentru scriitorul Liviu Antonesei

În ceea ce priveşte jurizarea, scriitorul ieşean a subliniat că Festivalul de la Londra nu este unul de palmares, nu dă premii, propune filme care deja s-au bucurat de consacrare la marile festivaluri de palmares ale lumii, care au luat premii acolo. Liviu Antonesei a stat pe malul Tamisei pe întreaga perioadă a evenimentului. De aceea l-am invitat să relateze cum a decurs o zi de toamnă la Londra pentru scriitorul şi profesorul din Iaşi? „Da, de cinci ani, îmi petrec o săptămînă din viaţă pe malurile Tamisei şi e una din marile bucurii ale mele. Pentru mine, a cunoaşte un oraş înseamnă a-l străbate pe jos. Cred că sînt un om norocos, în toate sejururile mele am avut parte de vreme bună, indiferent de anotimp. Ultimele două ediţii au fost în noiembrie, dar n-am „prins” decît o zi cu ploaie, în „vinerea neagră”, dar oraşul era aşa de bîntuit de cumpărători că aveam senzaţia că e sub ocupaţie. Iar ceaţa londoneză trebuie să fie un mit de pe vremea industriei bazate pe cărbune.

O zi? Cum vizionările sînt programate seara, după micul dejun ies la un „Starbucks Coffee” şi-mi consult corespondenţa electronică. Apoi, traversez, intru în „Kensington Gardens” şi mă plimb în direcţia „Hyde Park”, pe care de asemenea îl străbat – laolaltă pot fi vreo 5 - 7 kilometri, uneori 8, că mai fac şi ocoluri. La „Hyde Park Corner”, traversez prin coridorul subteran spre bulevardul Piccadilly. Uneori, îl traversez, intru în „Green Park” şi mă îndrept spre „St James Park” pentru a ajunge la „Buckingham Palace”, „Palatul Gărzii Regale”, „Amiralitatea” şi toate acareturile din zonă. Alteori, mă plimb în continuare pe bulevard pînă în „Piccadilly Circus”, cobor spre Tamisa, traversez pe lîngă Parlament şi mă plimb pe malurile acesteia pînă ce epuizez podurile.

Se întîmplă să mă întorc pe malul celălalt, sau să ies pe la „Turnul Londrei”, să mă plimb pe bulevarde spre „Piccadilly Circus”. Oricum, la sosire o iau pe „Regent Street” şi apoi pe „Oxford Street”, principalele străzi comerciale ale Londrei, să văd cum mai stă raportul cerere - ofertă! Tot pe jos mă duc la sala de proiecţie – anul trecut era drumul mai scurt, pînă la Cinema „Curzon Mayfair”, anul acesta a fost mai mult de mers şi în direcţia opusă pînă la „Renoir Cinema”, tot din reţeaua Curzon… Ajung la sală cu vreo oră jumătate înaintea proiecţiei, aşa că am vreme să-mi consult corespondenţa electronică.

După film, cina la vreun local din apropiere, apoi drumul cu maşina spre hotel unde, după o oră de citit sau de butonat la TV, cad într-un somn fără vise… Sigur, apar şi variaţii, merg cîteva ore în Soho, vizitez vreo expoziţie deosebită la „Tate Gallery” sau la „National Gallery”… E tare frumoasă Londra – şi nesfîrşită! Poţi merge ore întregi numai prin parcuri…”, a fost răspunsul lui Liviu Antonesei.

Gheorghe Miron