„Cei mai mulți dintre cititorii noștri vor auzi pentru prima dată despre Caracal, despre ruinele romane de la Corabia, despre haiduci, despre farmecul Bucureștiului...”

Interviu cu scriitorul MIKE PHILLIPS, realizat de Ramona Mitrică (TIMPUL – revistă de cultură; nr 6 – 7, iunie – iulie 2012)

Revista TIMPUL, nr. 6-7, iunie - iulie 2012, poate fi descarcată gratuit în format PDF de la www.timpul.ro/ro-numar-pdf-iulie-2012-114.html

- De ce ați ales să traduceți din limba română?
Când am început să traducem literatură intenția noastră a fost să traducem cărți din Europa Centrală și de Est. Întâmplarea a făcut să avem mai multe contacte în România și, astfel, a fost mai ușor pentru noi să începem cu autorii români. S-a pus atunci problema să găsim și să selectăm cărți bune care să fie încă necunoscute în Marea Britanie.

- Cum traduceți? Aveți o metodă anume?
Da, este un proces în trei etape. În primul rând este important să facem rost de o traducere brută a cărții pentru a ne putea face o idee generală. Aceasta este partea cea mai simplă a procesului, având în vedere că asemenea traduceri sunt accesibile uneori chiar pe internet.

În al doilea rând, și aici pot interveni problemele, trebuie să aducem aceste traduceri brute, nemediate, cât mai aproape de originalul cărții. Adică fiecare propoziție să fie tradusă aproape mot à mot, fără a folosi clișee englezești. Ideea este ca eu să pot „prinde” cât mai bine intenția autorului și să îi înțeleg cât mai clar stilul scriiturii.

Abia atunci, așadar în al treilea rând, mă apuc de traducerea propriu-zisă, într-o engleză citibilă care, totodată, să reproducă vocea autorului și să ofere cititorului experiența unei scrieri românești, în limba engleză.

- După ce vă ghidați și cum hotărâți ce urmează să traduceți? Urmați niște recomandări sau este o alegere personală?
Recomandările ne ghidează în primul rând către tipul de autor care ne interesează. Dar apoi, când ne uităm mai în detaliu, este important ca volumul respectiv să aibă simțul istoriei, să transmită ceva despre felul în care funcționează societatea. De asemenea să se adreseze, dintr-un punct de vedere popular, unui spectru cât mai larg de cititori.

- Care a fost prima dumneavoastră întâlnire cu literatura română?
Poezia. Marin Sorescu.

- Există vreo șansă ca autorii clasici români să fie traduși în limba engleză?
Da și nu. Clasicii sunt de obicei traduși într-un stil elitist care îi îndepartează din start de mase. Și chiar dacă ar fi traduși într-o engleză citibilă, competiția de pe piața noastră este feroce. Una sau doua piese sau poeme ar putea fi traduse, dar producțiile noastre sunt orientate către piața largă, de masă, și asta complică lucrurile.

- Ce autor sau carte românească ați dori să traduceți în viitorul apropiat?
Un autor interesat de înțelegerea schimbărilor care au loc în Europa.

- Care este cuvântul favorit în limba română? 
„Poftim” – urmat îndeaproape de „să trăiți”.

- Este „Rîmaru – Butcher of Bucharest” (Rîmaru – Măcelarul Bucureștiului)  modul cel mai bun de a promova România? Care sunt reacțiile publicului?
Intenția nu este de a promova România. Intenția a fost să scriem o carte bună despre un subiect puțin cunoscut, care să intereseze un public internațional. Cei mai mulți dintre cititorii noștri vor auzi pentru prima dată despre Caracal, despre ruinele romane de la Corabia, despre haiduci, despre farmecul Bucureștiului și despre viața de zi cu zi a locuitorilor săi. Interesant, romantic, exotic.

Din experiența mea, imaginea adevarată a unui loc este cea care creează interes și atrage – uneori în moduri neașteptate.

Primim uneori e-mailuri de la persoane care, aparent, consideră că experiența străinilor cu privire la România nu trebuie să cuprindă și părțile mai umbrite ale istoriei – cum ar fi povestea criminalului în serie Rîmaru, de exemplu. Este de-a dreptul stupid. Trăim într-o lume în care crima, violul și masacrele se întâmplă în fiecare zi. Dacă pretindem că toate acestea nu fac și ele parte din istoria noastră nu mai suntem credibili. Românii care ne scriu cu asemenea probleme trebuie să își dea seama că și astfel de realități îi leagă de restul lumii, de lumea reală, demonstrând modernitatea și universalitatea experienței lor.

- Scrieți și ficțiune și non-ficțiune. Cum funcționează diferența dintre stiluri? Pe care îl preferați?
Stilurile scriiturii sunt diferite. În ficțiune ești mereu la mila imaginației, iar stilul reflectă imprevizibilul poveștii. În cazul non-ficțiunii incerci să spui adevarul fără a-ți interpune opinia – cu excepția cazului în care scrii o polemică.

Non-ficțiunea necesită o anumită capacitate de a inspira încredere, o credibilitate jurnalistică. Asadar stilul acesta reflectă modul în care te lupți sa fii credibil, spre deosebire de ficțiune unde atât cuvintele pe care le folosești cât și stilul sunt croite așa incât să gâdile imaginația și să tulbure percepțiile.

- Îmi puteți spune câte ceva despre cultura populară, de masă din Marea Britanie și despre felul în care este percepută?
În Marea Britanie, cultura populară este exact ce scrie pe etichetă - populară. Este, în principal, comercială – adică ceea ce este popular se vinde.

Termenul „popular” era folosit altădată mai mult în legatură cu muzica, sportul, cinema-ul, televiziunea și alte forme de expresie din viața cotidiană. Această perspectivă s-a schimbat. Astăzi, orice formă de artă trebuie să-și aibă baza în cultura populară, adresată tuturor, și fiecare formă de artă luptă să se adreseze unui public cât mai larg. Puține forme de artă mai acceptă astăzi eticheta de „elitiste” și acestea (în general opera și baletul) trebuie să fie finanțate din greu; însă chiar și aceste genuri sunt în competiție cu formele populare care încep să se dezvolte în interiorul lor.

Așadar, în cultura contemporană din Marea Britanie nu mai avem de-a face – cum se întâmplă în România – cu o graniță într-atât de strictă între formele culturale așa-zis serioase și cele mai puțin serioase. În Marea Britanie, cinema-ul și formele populare de literatură și muzică pot fi luate în discuție, din punct de vedere al impactului social și cultural, la fel de frecvent ca formele mai „pretențioase” ale culturii. Poate chiar mai des, întrucât numărul de consumatori al acestor produse culturale este mult mai mare.

- - - - - - - -

Mike Phillips este co-director al Editurii Profusion din Londra, editorul seriei „Profusion Crime” și co-fondator și co-director, împreună cu Ramona Mitrică, al Profusion International Creative Consultancy, o organizaţie britanică înființată la Londra în 2008, specializată în oferta de servicii de consultanţă în domeniile cultural şi media în mai multe ţări europene.

Dr Mike Phillips OBE a primit Premiul Arts Foundation în 1996 pentru contribuția sa în domeniul literaturii polițiste. De asemenea, a primit distincția Ordinul Imperiului Britanic (OBE) în 2006 pentru activitatea în domeniul mass-media. A fost membru al consiliului director al organizației caritabile National Heritage Memorial Fund (Fondul memorial pentru patrimoniul național), dar este cel mai bine cunoscut pentru scrierile sale în stil polițist. Acestea includ patru romane avându-l ca protagonist pe jurnalistul de culoare Sam Dean: „Blood Rights” (Dreptul sângelui, 1989), adaptată pentru televiziune de BBC, „The Late Candidate” (Candidatul defunct, 1990) - volum care a câștigat premiul Silver Dagger (Pumnalul de argint), decernat de Asociația Britanică a Scriitorilor de Romane Polițiste -, „Point of Darkness” (La limita întunericului, 1994) și „An Image to Die For” (O imagine pentru care merită să mori, 1995). „The Dancing Face” (Fața care dansează, 1998), este un thriller a cărui acțiune este legată de o neprețuită mască din Benin. „A Shadow of Myself” (O umbră a mea, 2000) este despre un tânăr de culoare, regizor de film documentar care lucrează în Praga, și despre un bărbat care pretinde că ar fi fratele lui. Volumul „The Name You Once Gave Me” (Numele pe care mi l-ai dat cândva, 2006) a fost scris ca parte a unei campanii împotriva analfabetismului, susținută de guvernul britanic.
www.profusion.org.uk ; www.profusion.org.uk/blog.aspx

Seria „Profusion Crime conține” patru volume publicate la Londra în intervalul noiembrie 2011 – mai 2012. Este vorba despre trei romane polițiste românești traduse în limba engleză și despre o carte document (true crime) scrisă direct în limba engleză.

„Atac în bibliotecă” (Attack in the Library) de George Arion
„Ucideți generalul” (Kill the General) de Bogdan Hrib
„Indicii anatomice” (Anatomical Clues) de Oana Stoica-Mujea
„Rîmaru – Butcher of Bucharest” (Rîmaru – Măcelarul Bucureștiului) de Mike Phillips și Stejărel Olaru